RoboM

Începuturi

15 copii. 15 minți diferite, care s-ar putea îmbina perfect pentru un singur scop: First Tech Challenge. Totul a început cu Săptămâna Roboticii, de la București – un eveniment care și-a pus amprenta asupra noastră, prin intermediul căruia pasiunea noastră pentru robotică a ieșit la lumină și care ne-a transformat într-o echipă capabilă să gândească ca unul. Săptămâna Roboticii ne-a insuflat pasiunea atât pentru roboții pe care i-am observat în cadrul evenimentului, cât și pentru inovație, pentru puterea de ajuta prin tehnologie. De aici și până la a ne înscrie în competiția First Tech Challenge a mai rămas un singur pas.

Eram conștienți că singuri nu putem reuși, iar găsirea unui mentor părea singura soluție. Primul gând ne-a condus către profesorul nostru de informatică, domnul Pruș Paul, un om dedicat profesiei sale, care ne-a înscris în competiție. Astfel, am ajuns să ne interesăm despre regulament și despre ce presupune construirea unui robot de la zero. Pentru a fi selectați, a trebuit să realizăm un mic videoclip, în care să concentrăm activitatea clubului de robotică. Bucuria noastră a fost evidentă când am aflat că ne-am calificat în primii 50.

În scurt timp, am fost anunțați că vom primi kit-ul. Atât încântarea, cât și emoțiile au fost mari, dar toate s-au rezumat la dorința de a ne urma pasiunea. Când kit-ul a sosit în sfârșit, am avut șansa să discutăm cu un om al cărui entuziasm față de acest domeniu era sesizabil. Ne-a explicat în detaliu ideea centrală a competiției și ne-a răspuns cu răbdare întrebărilor noastre numeroase. Chiar dacă știa că suntem la început, ne-a încurajat, spunându-ne că avem nevoie doar de timp și ambiție pentru a reuși!

A urmat organizarea echipei, după citirea regulamentului de către toți membri. Echipa este formată din 15 elevi și câțiva voluntari, fiecare cu atribuțiile sale bine stabilite.